Ma gandeam si azi oare cat de greu e sa zambesti?Imi amintesc si acum ca pentru fiecare zambet primeam un sarut…
Simt ca in fiecare dimineata ochii nu imi mai stralucesc la fel de tare…Aud in noapte voci ce imi spun sa ma ridic din balta de sange.Nu vreau….nu pot…nu mai stiu…Ma doare sa ma trezesc atat de singura si cu lacrimi pe obraji!
Nu poti…
Nu poti zambi cand sufletul iti plange…
Nu poti dormi cand gandurile-ti ard…
Nu poti sa speri cand te inchizi in tine…
Nu poti sa intinzi mana spre a te ridica pentru ca tu iti doresti sa te afunzi cat mai profund…
Nu poti sa sufli fara sa oftezi…
Nu poti sa uiti ca doare si iti sapa rani…
Nu pot sa mai imbratisez un trup ce doar in vise imi apare…
Singuratate…drogul ce ucide
Gandurile…Iscoditoare…Neinduplecate…Uneori imi lasau impresia ca vor sa ma paraseasca,dar reveneau imediat,mai obsedante…Se repetau,se stimulau reciproc,
ma chinuiau…
Gandurile…Grele,obositoare…Nu ma lasau sa adorm…Se chemau unul pe altul,trezindu-mi involuntar amintiri,pe care nu avuse niciodata convingerea ca le pierduse,
ca timpul incepe sa i le stearga treptat…
Nenumaratele clipe din viata pe care nu pana de mult le credeam mai putin crude ma sfasie…Dar ele tacusera numai,ascunse in strafundurile memoriei,acum atat de
ravasita,de rascolita…
In cautarea unei pozitii mai bune,imi ridic usor perna.Incet,cu grija.Raman apoi asa,culcata cu fata in sus,taind intunericul noptii,cu care ochii se obisnuisera…Ajung
curand sa sa identinfic fiecare obiect din camera…M a ajutau la asta si lapile cu neon presarate ici-colo pe aleile gradinii si care isi trimiteau razele lor luminoase spre
geamul dormitorului…
…De pe lustra cu decoratii,privirea imi aluneca usor spre petele de intuneric decupate in pereti de ramele celor trei tablouri…Un tablou cu noi doi,un trandafir pictat
de mine in ulei si …apoi gandurile imi zboara fara voie spre tabloul cel mic cat o pagina de caiet,cu rame subtiri,alb-aramii din lemn de tei,lasat in culoarea lui naturala
Era chiar deasupra capului meu…Nu il vedeam intotdeauna dar il simteam veghindu-ma neincetat…Portretul meu…Mi-l facuse in joaca mai mult,la cea de-a treia
intalnire a noastra…O schita in creion…Dar am inramt-o si i-am dat locul de onoare in aceasta casa…Cum intrai pe usa,iti atrage in mod obligatoriu atentia,sau mai
degraba iti incita curiozitatea.In primul rand prin asezarea ,prin izolarea lui favorizata,care il desemna ca fiind o lucrare de suprema valoare sentimentala pentru…
Nu ma emotioneaza numai privirea,ci si simpla inchipuire sau amintire a schitei…
…Portretul acesta m-a tulburat adanc si…atunci,cu luni in urma…
El…el ma facuse sa imi parasesc singuratatea la care ma condamnasem…M a determinase sa-mi acord o sansa…sa ii acord o sansa…Lui…
Singuratatea,in care iar m-am cufundat…
Iubeam…
Mi-am inecat viata in negru.In negrul disperarii,in negrul durerii si al izolarii…Vantul ma rascoleste si imi sufla peste ranile sangerande,imi ucide orice schitare de zambet,imi da pumni la fiecare gand catre speranta…ma doboara.Parca viata s-ar incapatana sa imi arate ca nu e decat mocirla,mocirla in care mi-e sortit sa cad cat mai de sus…Mi-am pierdut visele odata cu ziua in care l-am ingropat…Mi-am dat lacrimile pentru a-i uda florile pe care zilnic i le duc…M-ai pastrez si acum iubitule trandafirii de la tine…atat de albi,uscati si atat de parfumati…Ti-am dat toata viata si iubirea mea chiar daca nu asteptai nimic,nicicand…Nu te mai am si atat de mare e disperarea asta…As vrea sa nu mai ma doara,sa nu mai am lacrimi…As vrea sa nu mai stiu ce este suferinta dar nu pot,pentru ca e parte din mine…Ma rog doar sa-ti fie bine,acolo Sus…
Da si acum mai am nevoie de o mana care sa o prinda pe a mea ce sta intinsa si cerseste farame de sperante…As vrea sa ma ridic din groapa in care traiesc…in care zilnic se mai surpa cate un mal si cade tina peste mine…Nu vreau sa mai stau cu picioarele desculte in balti pline de sange ce nu-mi apartine,nu vreau sa mai pansez rani ce nu le-am facut…Nu vreau dar totusi imi continui drumul spre durere…Pana si inima imi bate parca mai incet.Nu mai suport,e mult prea mult si vina asta imi apasa pe umeri…Mai mereu imi rasuna in minte cuvintele alea…”Si acum ar fi aici cu noi,daca nu erai tu!”…Nu cred,ca cineva isi poate imagina ce am simtit cand mi-au fost aruncate asemenea cuvinte din partea propriei lui mame…Dar,poate o meritam.Distrusa,zdrobita am cazut jos pe pamanat…nu am mai avut puterea sa zic nimic…priveam in gol.Nu mai era sa ma stranga la piept,nu mai era sa ma sarute,sa-mi zica”iubito”…dormea,un somn etern…
De ce Doamne?De ce iubitule?Doar stii,mi-ai promis ca o sa ma iubesti etern si-o sa ma tii in brate la nesfarsit…Acum mi-s reci si mainile…Am ochii inrositi…Simt doar durerea ce-mi invineteste buzele insangerate.Ma simt ca o umbra captiva solitudinii…Vreau doar ca viata sa termine si sa ma spulbere odata…Nu vreau sa mai traiesc doar in obscur insa mi-e greu sa na ridic eu singura…
